taxation

Câștigurile obținute de investitorii persoane fizice din plasamentele în fondurile de investiții sunt impozitate prin reținere la sursă. SAI Atlas Asset Management SA calculează și reține impozitul pe câștigul din investiții, la data stabilirii valorii de răscumpărat a unităților de fond. Ulterior, societatea de administrare virează impozitul către bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare celei în care a fost reținut și este considerat impozit final.

Pierderile realizate din tranzacțiile de răscumpărare a unităților de fond nu se reportează,
acestea reprezentând pierderi definitive ale investitorului, indiferent de data la care au fost înregistrate.

Începând cu 01.01.2026, câștigurile obținute de investitorii persoane fizice din plasamentele în fondurile de investiții vor fi impozitate prin reținere la sursă, astfel:

  • prin aplicarea unei cote de 3% asupra fiecărui câştig din transferul titlurilor de valoare care au fost dobândite şi înstrăinate într-o perioadă mai mare de 365 de zile, inclusiv, de la data dobândirii; 
  • prin aplicarea unei cote de 6% asupra fiecărui câştig din transferul titlurilor de valoare care au fost dobândite şi înstrăinate într-o perioadă mai mică de 365 de zile de la data dobândirii;

The gain is determined by applying the weighted average price (PMP) method, including redemption costs, on each fund, regardless of the holding period.

Conform prevederilor legale în vigoare, SAI Atlas Asset Management SA are obligația să
transmită către investitori, până pe data de 28 februarie a anului curent pentru anul anterior, Fișa de Portofoliu ce conține informații consolidate privind câștigul/pierderea pentru fiecare fond administrat de SAI Atlas Asset Management SA pentru care au fost realizate răscumpărări de către investitor. Fișa de Portofoliu se poate obține gratuit și la sediul SAI Atlas Asset Management SA din Bucuresti, Sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 7A, birou 1, etaj 6, sector 1. 

The investors persoane fizice care au obținut câștiguri din răscumpărarea unităților de fond, au obligația ca până la data de 25 mai a fiecarui an să depună (pentru anul fiscal anterior) Declarația Unică, pentru declararea și plata contribuției la asigurările sociale de sănătate, CASS, DOAR dacă câștigurile obținute sunt:

  • above the level of 6 gross minimum wages per economy, in the amount of 10% of 6 gross minimum wages per economy;
  • between 12 and 24 gross minimum wages per economy, in the amount of 10% of 12 gross minimum wages per economy; 
  • above the level of 24 gross minimum wages per economy, in the amount of 10% of 24 gross minimum wages per economy.

Te rugăm să ții cont de faptul că SAI Atlas Asset Management SA nu este abilitată să ofere consultanță fiscală. Pentru determinarea situației fiscale individuale sau pentru întrebări suplimentare, te rugăm să te adresezi reprezentanților ANAF sau unui consultant fiscal.

entrepreneur idea competence vision 1340649
wpDataTable with provided ID not found!
*Randamentul include beneficiile distribuite pentru anul 2023 (3.939,08 EUR/unitate – brut) **Randamentul include toate beneficiile distribuite de la lansare, pentru anul 2023 (EUR 3.939,08/unitate – brut), pentru anul 2022 (EUR 3.324,71/unitate – brut), pentru anul 2021 (EUR 2.140,03/unitate – brut), pentru anul 2019 (EUR 2.243,11/unitate – brut) si pentru anul 2017 (EUR 1.409,59/unitate – brut)